Acceptare

Să te port cu mine nu cred că a fost o alegere care mi-a aparținut vreodata, odată ce m-ai observat când nu te observam.

Au fost dulci zilele când te credeam și totul era o poezie și a te purta în tot ce sunt era o lină plutire spre o lume cu monștri și cavaleri. Cu lei care lupta pentru tot ce cred ca li se cuvine. Cu lupi care alearga prea repede pentru a fi altfel decât singuri. A te purta cu mine era ca și cum lumea pe care sufletul meu a căutat-o neîncetat exista. Lumea în care oamenii simt profund și trăiesc sincer. A te purta cu mine putea sa fie o scară din flori catre locul ăla unde cerul e cel mai înalt. Și te-aș fi lăsat mereu să urci primul. Te-aș lăsa încă.

Dar te-am purtat cu mine nu doar in acele zile dulci. Așa te port încă.

Și știu că eu am spus cuvintele mai reci și dure. Eu am încercat sa ard poduri. Eu am fost mai rea. În naivitatea că ceva din toate astea îmi va aduce o urmă de mulțumire.

Abia acum am înțeles că deși n-am fost vreodata ceva, e o parte în mine căreia ii va fi dor mereu de o parte din tine.

3 iunie 2017

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s