13

Sunt una dintre cei mulți care și-au petrecut ultimele seri în piața Victoriei.

Nu am fost niciodată genul de om care să protesteze sau care să creadă că deține adevărul absolut.. care să susțină că știe exact cine e bun și cine e rău, cine minte și cine spune adevărul. Și totuși, am făcut parte dintre introvertiții care au învățat să strige.

Nu cred în soluții salvatoare, nu cred fără rezerve în niciun politician și nu cred din adâncul sufletului meu în niciun partid politic. Nu cred.. pentru simplul fapt că puterea corupe. Nu cred pentru că știu că oamenii sunt imprevizibili și dezamăgesc adesea.

Am ieșit pentru ca m-am simțit trădată și înjosită, pentru că există o limită a decenței și a bunului simț care a fost cu mult depășită. Am ieșit pentru că m-am simțit revoltată și frustrată. Mi-am recăpătat puțin încrederea în umanitate și în bun simț acolo, între oameni. Pentru că am văzut că mai exista respect, implicare, dorință de normalitate.. am văzut oameni frumoși prin atitudine. M-au mișcat unele mesaje și mi s-a făcut pielea de găină când am cântat imnul.. pentru că am înțeles că nu sunt singură și că sentimentul ăsta de apartenență la tot ce înseamna popor român nu vine din naivitatea mea absurda scoasă din manualul de istorie de clasa a4a, ci îl simt și alții, la fel de sincer.

Azi, însă, am văzut filmulețe de la contrademonstrația susținătorilor actualului Guvern. Toate discuțiile erau, desigur, referitoare la bani. La ce “ni se dă”, la pensii, la oameni care muncesc pentru străini, la zecile de mii de protestatari plătiți. Și am realizat acum, după o săptămână petrecută în frig, că nu e cu putință să schimbi niște mentalități atât de înverșunate, dar pe care nu le poți acuza sau judeca. M-a întristat teribil să accept faptul că nu pot schimba percepția acelor bieți bătrâni.. și m-au revoltat de-a dreptul toți cei care au avut nesimțirea de a se folosi de oameni oricum încercați de vremuri grele.

Mi-aș dori nespus ca nepoții bătrânilor care măsoară calitatea actului de guvernare in valoarea punctului de pensie, să le explice calm și înțelegător că măsurile benefice nu sunt neapărat imediate, la fel cum îmbunătățirile pe termen scurt nu sunt în mod necesar un pas înainte. Să le explice că ne-am bucura să muncim la noi în țară și să contribuim la a le oferi o bătrânețe decentă.. dar că nu vom putea îndura la nesfârșit anormalitatea. Să se întrebe pe ei înșiși, iar apoi pe cei care i-au crescut: “De ce să mă închin la bani când am de-atâta timp un Dumnezeu?”

Nu știu dacă dorința mea de a locui în țara în care m-am născut vine dintr-o simțire cu care m-am născut, dacă e o urmare a educației primite sau dacă e doar o ambiție inexplicabilă. Am considerat că a pleca e un act de lașitate și că nu voi găsi fericirea departe de tot ce înseamnă pentru mine acasă. Mi-am dorit, de când mi-am conștientizat cu adevărat existența, să văd fiecare colțișor ascuns de lume dar să am întotdeauna un singur loc pe care să-l numesc acasă, unde știam că ma voi simți în siguranță, unde gri-ul e colorat și oamenii frumoși.

Exista în noi ceva mai puternic, cred eu, decât legile, banii și puterea. Există o forță a convingerilor și ideilor care contureaza lumea în care trăim și pentru care unii dintre noi sunt dispuși să își abandoneze confortul propriu. Dincolo de acte normative prea puțin înțelese de oameni de rând, există un spirit al legii, al dreptății și mai ales, al bunului simț. Și dincolo de toate formele pe care le-a căpătat acest protest, oamenii cauta același fond: respectul.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s